La nici două săptămâni după lansare, The Avengers făcuse 640 de milioane de de dolari. Era un nou record de încasări. Ok, filmul e spectaculos. Bubuie de talente (de toate feleurile), de efecte, poveste și povești… Dar, totuși, care e treaba cu supereroii? Pentru că trebuie să mai fie ceva la mijloc.  Ceva care să explice de ce ne dârdâie inima să nu rămână Spiderman fără rezerva de pânză de păianjen de la încheietura mâinii. Și de ce ne dorim din tot sufletul să scape de coșuri și să-l vadă fata cu alți ochi. De fapt, nu numai nouă, ci și multor generații dinainte și de după. Știm că nu sunt reali, dar ne e drag de ei de parcă ar fi.

Și normal că e așa. Stan Lee, omul despre care vorbim acum – și despre care am putea vorbi o noapte întreagă cel puțin, era convins că toți vrem să avem superputeri, să facem mai mult decât ne e cu putință. Și, dacă nouă tot nu ne iese asta, ne-am dori ca măcar să existe cineva care le are. Care detectează rapid Răul, îl țintește și îl nimicește. Sigur, cu tot chinul și suspansul pe care le presupune o bătălie epică precum cea dintre Bine și Rău.

Stan Lee a tatăl lui Spiderman, al lui Ant-Man, al lui Hulk și Thor și Iron Man. Plus toți X-Men, Black Panther, Wonder Woman, Fulgerică ăla micul care se mișcă vârșt-hârșt-laser! plus încă alții.

Frumusețea supereroilor e că e atât de firesc și de natural să visăm să fim ca ei. Sunt, cum s-ar zice, aspiraționali – și aici intervine magia – fără să pună presiune pe noi. Pentru că, nu-i așa, știm și singuri că nu putem căpăta superputeri după ce ne-a înțepat păianjenul.  E motivul pentru care băiețeii – mai ales, dar și fetițele iubesc aceste personaje. E motivul pentru care adulții – băieței și fetițe deopotrivă – dau năvală la filme.

În acea oră și ceva în care ne uităm la film, înghițiți cu totul de poveste, ne gândim la ce-am face noi dacă am fi supereroi și asta ne e de-ajuns. Și, recunoașteți, chiar ne plac  Poveștile cu Morală spuse cu surle și trâmbițe FX. Poate pentru că ne oferă, preț de cam 100 de minute (plus cât o mai fi biletul), ceva în care să credem. La urma urmelor, se prea poate să avem nevoie de exact așa ceva.

Stan Lee a intuit, a simțit și a crezut că supereroii cei mai convingători sunt, de fapt, niște oameni obișnuiți în circumstanțe neobișnuite.

“Fantastic Stan” din Manhattan

Stan Lee s-a născut în Manhattan,  New York. A fost fiul Celiei (Solomon) și al lui Jack Liber, doi emigranți evrei din România. Tatăl lui era croitor, nu avea cine știe ce clientelă, drept urmare lucra când și când, iar mama lui era casnică. Când a venit marea criză, au fost nevoiți să se mute în Bronx. Locuia toată familia într-o singură cameră – și erau patru persoane: el, mama, tata și fratele mai mic. Stan a început de mic să facă singur bani. Vindea pe stradă ziarul „New York Herald Tribune”, era ușier la un hotel de pe Broadway, le livra sandvișul “corporatiștilor” din Rockefeller Center și scria rapoarte de presă pentru Centrul Național de Tuberculoză.

Un unchi care scria pentru niște reviste de benzi desenate l-a ajutat să ajungă la revista Captain America Comics. Atunci și-a ales pseudonimul Stan Lee, pe care mai târziu avea să îl transforme în nume cu acte în regulă. Așadar, era puști, era deja în industrie, dar destul de repede a început să nu îi mai placă deloc ce trebuia să scrie la revista de benzi desenate la care lucra.

“Nu-mi plăceau poveștile acelea pentru că șeful meu îmi tot spunea: «Stan, dă-mi multă acțiune și multe scene cu bătaie, asta vor cititorii». Când l-am întrebat ce-ar fi să ne concentrăm pe poveste, mi-a zis: «Las-o naibii de poveste, umple paginile cu scene cu bătaie!»”

Fiindcă avea nevoie de salariu, o vreme a pus multe scene cu bătaie. Dar, după o vreme, i s-a acrit. Și i-a zis soției sale că îl bate gândul să demisioneze.

“Iar ea mi-a zis cele mai înțelepte cuvinte de la Cele Zece Porunci încoace. Mi-a zis: «De ce nu scrii așa cum vrei tu să scrii? O să îți dai demisia oricum, așa că, dacă te dau afară, ce contează? Dar scrie cum simți!» Și atunci au apărut Cei Patru Fantastici (The Fantastic Four).”

Repere:

  • A intrat în industrie la 17 ani, ca editor asistent la Timely Comics Group

  • A început să scrie benzi desenate în 1941, la a treia ediție a Captain America. Avea 19 ani.

  • În 1972, devenea publisher și director editorial al Marvel Comics.
  • Cele mai faimoase trei creații ale sale sunt:

    • Fantastic Four (noiembrie 1961)

    • The Incredible Hulk (mai 1962)

    • Amazing Spiderman (august 1962)

În ziua în care a murit – pe 12 noiembrie anul acesta – „Stan Lee” a fost cea mai poulară căutare pe Google în SUA: 10 milioane de căutări. Pe Twitter, #StanLeeForever a fost folosit  în primele 24 de ore de 40.000 de ori.

Cineva care îl cunoștea bine a spus că “a fost o forță uriașă în universul supereroilor”. Iar Wolverine știe ce spune.

“Marvel e un corn al abundenței imginației, o idee sălbatică, o îndrăzeală și o evadare. E o sărbătoare pentru minte, ochi și imaginație, o celebrare a cretivității combinată cu un dram de revoltă și cu o neobrăzată dorință de a scuipa dragonul în ochi.” (Stan Lee – 22 decembrie 1922 – 12 noiembrie 2018)