În sala de cinematograf e liniște și e întuneric. Simți că, în povestea din film, urmează ceva intens. Sunetul te pregătește cel mai bine pentru iminentul teribil. Simți asta atât de puternic încât îți stă inima în loc la cel mai mic zgomot: băiatul de pe rândul din spate s-a găsit tocmai acum să ronțăie o floricea!

Când inimile încep să bată mai tare, iar palmele transpiră mai abitir, pac! din dulap chiar iese dușmanul eroului. Ăla despre care credeai că e mort. Și începe lupta. Tu strângi ochii, dinții, pumnii… Slava cerului, în câteva minute care par ore, eroul învinge. E hărtănit, șchioapătă, e plin de sânge, dar e viu. Acum poți să iei și tu o floricea și-o gură de suc.

Pentru Paul J. Zak, partea interesantă a unui asemenea moment nu este pe ecran, ci în creierele oamenilor din sala de cinema care se uită la film cu inima bubuind. Este director fondator al Centrului de Studii Neuroeconomice (există așa ceva!), profesor de economie, psihologie și management la Clairemont Graduate University și contributor la Harvard Business Review. El vede baletul neuronal pe care o poveste – neapărat una bună – îl produce în mintea umană.

Iată cum ne influențează o poveste bună activitatea cerebrală, pentru că există studii care au reușit să deslușească subtilități ale impactului pe care îl au poveștile asupra atitudinii, credințelor și comportamentelor umane.

Paul J. Zak explică: suntem ființe sociale și suntem dependenți unii de alții pentru a supraviețui și pentru a trăi “starea de bine fundamentală” care este fericirea. El vorbește despre o cercetare de laborator pe care a făcut-o încă de acum câțiva ani și care arată cum oxitocina dă creierului inclusiv semnalul “e OK se te apropii de alți oameni”.

Oxitocina e hormonul absolut al fericirii și e eliberat în organism când ne simțim în siguranță, când primim afecțiune. Și ne motivează să acționăm similar: să fim generoși, să oferim afecțiune, să cooperăm cu alții. Este declanșator de empatie, iar asta înseamnă ceva extraordinar: empatia este abilitatea noastră de a trăi nu doar propriile emoții, ci și pe cele ale alora.  Empatia este crucială pentru ființele sociale, pentru că ne permite să îi înțelegem pe ceilalți. Și, după cum avea să se demonstreze mai apoi, ne motivează să participăm la acțiuni împreună. Să cooperăm.

Paul J. Zak a făcut mai multe experimente în care subiecții au fost puși în fața unor scenarii narative. Unor povești cu eroi. Oxitocina a fost acolo. Iar cantitatea ei arată inclusiv dorința de a-i ajuta pe alții. Mai exact, pe neajutorații din poveste.

Și nu trebuie să fii profesor la Harvard ca să îți dai seama că așa funcționăm. Că o poveste puternică, impresionantă ne face să acționăm imediat. Empatizăm și sărim în ajutor. Așa se explică voluntariatele, donațiile, zâmbetele adresate străinilor, lacrimile de la sufetința din film sau din carte, furia în fața nedreptății.

Mulți antreprenori au descoperit extraordinara putere a poveștii în cel mai practic sens cu putință: o structură narativă construită cu onestitate, forță și cu pricepere le poate face afacerile să prospere. Că, dacă le cucerești oamenilor inimile, ajungi rapid și la mintea lor. Și la dorința de a intra și ei în povestea ta. Iar asta înseamnă business storytelling.