Gătim fusion, mâncăm sănătos ori vegetarian, trăim vegan sau ne jurăm că, de mâine, ori facem una dintre astea patru, ori așa nu se mai poate. Asta în vreme ce tânjim după arome și după bucurii pe care mirosuri hipercalorice ni le amintesc. Mintea ne plimbă prin toate bunătățile, iar reclamele ne dau cu capul de toate cântarele. Bine măcar că mirosurile încă nu ies din televizoare!

Sigur, privim voluptios-hămesiți la show-uri culinare în timp ce nutriționiștii ne sunt duhovnici, iar antrenorii de finess devin, de vreo două ori pe an, posibili eroi salvatori. Și, în tot acest răstimp, pe dinăuntru sfârâie nevoia de o incuviințare pentru savoir vivre cu o stea-două Michelin.

Despre bunătăți și savoir vivre ne e mare poftă să vorbim acum.

Povestea începe în anul de graţie 1912, când în America se năștea o fată pe nume Julia. O fată care avea să ajungă şi foarte înaltă (1,88 m) şi foarte cunoscută în ţara ei. Este educată şi duce o viaţă confortabilă, într-o familie înstărită. Se orientează spre o carieră de funcţionar al armatei. În timpul războiului, lucrează în serviciile de informaţii americane din Sri Lanka şi China, unde îl cunoaşte pe viitorul soţ, Paul Child, viitor diplomat. Se căsătoresc în 1946 şi Julia îl va urma pe Paul la Paris, unde acesta primeşte un post.

Este momentul de cotitură din viața ei, căci Julia trebuie să se întoarcă la treburile casnice. Nu ştia să gătească, crescuse cu menajeră şi bucătăreasă, dar firea ei voluntară nu acceptă situaţia. Ce putea face mai bine în Paris, ca soţie de diplomat? Urmează cursurile unei prestigioase instituţii franceze de gastronomie, Şcoala Cordon Bleu, şi perseverează în studierea bucătăriei franceze luând lecţii particulare cu chefi francezi. În scurt timp, simte nevoia să sistematizeze informaţiile acumulate și se asociază cu două doamne care doreau, la fel ca şi ea, să-i înveţe pe americani gustul, arta şi secretele bucătăriei franceze. Mai mult, organizează în propria bucătărie lecţii practice pentru alte soţii.

Aceasta este esenţa mitului Julia Child, pentru că pasiunea sa a transformat-o într-una dintre cele mai cunoscute promotoare ale „French Cooking Art” în America. Nonconformistă şi tenace, Julia dactilografiază peste 500 de reteţe, urmând un principiu ferm – nimic nu va fi pus pe hârtie şi publicat dacă nu este verificat, preparat, testat şi adnotat de ea. Trece totul prin filtrul propriu, dar respectă întocmai învăţăturile chef-ilor francezi, foloseşte UNT (da, exact grăsimea aceea de origine animală care dă savoare incredibilă oricărui fel de mâncare, dar care e interzisă astăzi la consum de toate principiile sănătoase), deci găteşte ca la carte, într-o bucătărie normală.

Editorii îi resping la început cartea de peste 700 de pagini, dar Julia nu abdică şi îşi începe cariera media la 48 de ani. Lecţiile de gătit în direct care au debutat în 1963 îi aduc faima, iar tonul vocii şi statura o fac imediat celebră. Ajunge o forţă inspiraţională pentru alte publicaţii sau emisiuni TV. Prima ei carte, „Mastering the Art of French Cooking”, surprinde prin ilustraţiile ajutătoare şi prin abundenţa explicaţiilor detaliate.

Era începutul anilor `60 şi America descoperea nu numai stilul haute-couture specific Parisului, dar şi savoarea bucătăriei franţuzeşti.

Americanii au valorizat-o cum au ştiut ei mai bine: i-au publicat aproape 20 de lucrări, au scos casete video cu conţinutul tuturor emisiunilor ei de gătit, i-au multi-premiat cărţile şi emisiunile, iar azi îi păstrează mobila de bucătărie şi toate ustensilele de gătit expuse în cadrul Muzeului Smithonian din Washington, dedicat istoriei culturii americane.

Julia Child primeşte în timpul vieţii toată recunoaşterea naţională şi internaţională de care se poate bucura un personaj de calibrul ei. Se stinge în 2004, la 92 de ani, iar în 2007, este inclusă în National Women`s Hall of Fame pentru contribuţia sa la dezvoltarea culturii americane.

În 2009, mitul Julia Child primeşte o nouă recunoaştere. Romanul „Julie şi Julia”, bazat pe fapte reale şi semnat de Julie Powell, este ecranizat cu Meryl Streep în rolul Juliei Child, pentru care primeşte un Glob de Aur. Povestea uşor siropoasă, dar încântătoare şi plină de umor, porneşte de la ambiţia tinerei Julie Powell de a reda pe blogul personal al anului 2002 o experienţă cu totul ieşită din comun: îşi propune să gătească, într-un an, toate cele 524 de reţete din cartea Juliei Child „Mastering the Art of French Cooking”.

Momentul de răscruce care readuce proiectul în limitele sale reale, adică cu picioarele pe pământ, este refuzul Juliei Child de a recunoaşte autenticitatea acestui demers. Editorul său a comunicat că atitudinea reţinută a Juliei Child a fost motivată prin aceea că Julia Powell a dat impresia unui tur de forţă, ceea ce a displăcut profund celebrei autoare, pe atunci în vârstă de 90 de ani. Proiectul reuşeşte, după ce trece prin numeroase dificultăţi şi stârneşte entuziasmul celor apropiaţi, dar şi al fanilor blogului care se alătură pe parcurs.