Niciunul dintre oamenii care l-au văzut pe stradă pedalând și ținând cu grijă o punguță nu și-a imaginat în ce misiune secretă e bărbatul de 30 și-un pic de ani. O misiune secretă și un plan ambițios. Sau curajos. Sau nebunesc. În fine, alege fiecare la final care ar fi atribitul cel mai potrivit.

30 și-un pic de ani, celibatar și cu un deficit de perspectivă. Nu se temea neapărat de moarte. Se temea că, fără familie, plăcându-i lui viața, n-o să-l mai țină minte nimeni după ce o să moară. N-o să-l mai pomenească nimeni.

Era funcționar la bancă, trăia în apartamentul lui modest undeva în nordul Olandei și se simțea atât de neînsemnat încât uneori i se părea că e transparent când merge pe stradă. N-avea iubită, n-avea prieteni apropiați și nici familie. Era, de fapt, un om foarte singur. Îi plăcuse însingurarea în care se refugiase, dar între timp devenise trist.

Nu credea deloc în căsătorie. La acest capitol nu i se păruseră convingători nici părinții săi și punea “necredința” sa pe seama acestui lucru.  Credea, în schimb, că suferă de o formă de autism din pricina căreia relațiile sale fuseseră complicate și eșuaseră de fiecare dată.

Și-atunci a prins în el sămânța planului de “nemurire prin urmași”: dacă tot simțea că nu va avea fii și/sau fiice pe căi tradiționale, atunci se va ocupa de asta altfel. Va dona spermă. Cât mai multă, astfel, încât șansele ca măcar un copil din mulții care pot apărea să-l caute cândva. Și-a accesat gândirea matematică, practică.

“Mi-am zis că dacă voi avea 10 copii, misiunea mare va avea șanse mici de reușită. Dar dacă voi avea 100 sau chiar mai mulți?”

Atunci, desigur, șansele aveau să crească exponențial. Astfel a început o masivă operațiune de donare. Seara, la unele bănci de spermă se organizează chiar și evenimente sociale, cu ceaiuri și cu fursecuri. La altele, atmosfera e mai puțin dinamică. Doar camerele clasice pentru recoltat, plus revistele de ajutor. Pentru Louis, ambele variante erau la fel de bune.

Vreme de 20 de ani – cu începere din 1982, Louis a donat spermă cam de trei ori pe săptămână. Sigur, era cam mult chiar și în condițiile legislației permisive de la acea vreme, dar pentru băncile de spermă, Louis era aur curat: era un donator consistent din toate punctele de vedere. Sigur, pusese și el umărul la imaginea imbatabilă. De exemplu, și-a înfrumusețat CV-ului și profilul.

“Am pretins că am studii universitare, că sunt șef la bancă și că nu mă interesează să fiu contactat vreodată de posibili viitori copii”.

Vreme de 20 de ani, s-a simțit precum un călător într-un tren de mare viteză și de neoprit. Sau ca un tren de neoprit. În cele din urmă, în 1992, a decis că e vremea să se retragă la depou. Avea deja 50+ și, după toate calculele sale, primii săi copii erau deja adulți. S-a întors la viața lui liniștită și retrasă și a început să aștepte.

Între timp, la oarecare distanță, Joyce începea să își pună întrebări. Pe măsură ce creștea, își dădea seama că nu prea seamănă cu tatăl său blond cu ochi albaștri. Avea pistrui și un păr sârmos, creț, negru. Părinții îi spuneau,, ori de câte ori îi întreba nedumerită, că seamănă cu străbunicul. Sau cu stră-străbunicul. Oricum nu prea credea și oricum povestea asta cusută cu ață albă s-a dus naibii când un bunic i-a zis adevărul: părinții ei apelaseră la un donator de spermă. Joyce i-a confruntat cu informația, ei au negat în continuare, dar ea a fost convinsă că ăsta e adevărul. Long story-short: a început o investigație care avea să o zdruncine din temelii. La scurtă vreme, aflase deja de 15 frați și surori. Și că, desigur, tatăl ei nu e tatăl ei. Că tatăl ei este, de fapt, însinguratul Louis din Olanda.

Și, pe măsură ce urmașii apăreau, un scandal imens izbucnea în Olanda. Un scandal și o dezbatere despre etică și despre reguli în centrele de donare. Se estimează că Louis are vreo 200 de urmași. Nu toți știu că împart aceeași poveste născută dintr-o imensă, îngrozitoare teamă de uitare.

În vreme ce lumea se întreba îngrozită cum ar fi dacă doi dintre ei s-ar întâlni și îndrăgosti fără să aibă habar că sunt frați, lui Louis i se părea că lumea face cam mult caz pe chestia asta.

“Știți, faraonii au ridicat piramide. Copiii aceștia sunt piramidele mele.”

Beat this, Keops, Kefren și Mikerinos!