Într-un loc îndepărtat și-ntr-un anotimp ciudat,

Când căldura și răcoarea greșit s-au amestecat,

Vorba Bună, Vorba Dulce, Splendida și cu Ocara

Trăncăneau, sudau cafele și-așteptau să vină seara.

 

Cum, probabil, nici c-ați crede, dintre toate, a mai rea

Nu e nicidecum Ocara! Splendida venin scotea

Spumegândă că, de-o lună, din grupul clevetitor

Magnifica dispăruse cum apare și dispare năluca din dormitor.

 

Ca să știi: Magnifica e frumoasă, Splendida e sclipitoare,

Dar, din pricină pe care cu toții-am pierdut-o-n zare,

Între minunatele-astea e o-ntrecere bizară. Un concurs obositor

Despre care Vorba Dulce spune cum că pute a dihor.

 

Un dihor se arătase la Magnifică într-un vis

Dintr-un somn de frumusețe pe care și l-a permis.

Nu puțea. Era drăguț și-i spunea cu glas șoptit

Să pornească-n lumea largă să-și găsească un iubit.

 

S-a trezit, s-a oglindit și, când se-ntreba mai tare,

Dacă are rost să plece de nebună-n lumea mare

A sunat-o Vorba Lungă. Iar Magnifica, o bleagă,

N-a putut să se abțină și i-a zis ce a visat.

(ups, acuma bag de seamă: rima s-a desperecheat!)

 

Două ore cât o viață Vorba Lung-a vorblungit

Până când și limba dânsei s-a scrântit, sucit, tocit.

Cu mult greu și grav sleită, Magnifica a oprit-o,

A pus receptoru-n furcă, s-a pudrat și a tulit-o.

 

S-a oprit întâi la gară. Și-a luat rebus, pix, croissant,

A băut și un espresso la măsuța (cam slinoasă) dintr-un mic restaurant.

Clipea rar și zâmbea sexy fiindcă știa c-a pornit

Să-l găsească pe Acela numai bun de-ndrăgostit.

 

Cafeaua se cam răcise, dar Magnifica fierbea.

Pe la sorbitura paișpe, chiar știa ce își dorea:

Verb puternic, tare-n bicepși și cu gambe de erou

Iubitor de acțiune, nu legumă leșinată

De birou.

 

(Va urma)