Istoria modei şi industria conexă par să fie alcătuite din lumini şi umbre. O țesătură de legături stranii, de simple coincidenţe sau sincronicităţi. Să nu trecem prea repede peste termen. Îi aparține psihiatrului elveţian Carl Jung care, la începutul secolului XX, vorbea despre o înlănţuire semnificativă a unor fenomene fizice şi psihice care nu au legătură cauzală aparentă.

Departe de a fi doar un fenomen socio-economic, industria modei continuă să fie subiect de studiu şi de nesfârşite revelaţii. Iar anumite elemente generează consecinţe cu bătaie lungă.

Despre sincronicitate e vorba când ne uităm la mitul Coco Chanel, care are și astăzi forță planetară, la  Jackie Kennedy și seria de întâmplări care aveau să dea naștere unui model clasic-dar-mereu-modern de “fashion-iconism”.

Gabrielle (Coco) Chanel se naşte în 1883, într-o familie săracă şi mereu pe drumuri. Are parte de o copilărie grea şi apoi de o adolescenţă petrecută într-un orfelinat condus de călugăriţe. Aici învaţă croitorie şi broderie. Ajunge să se întreţină singură şi aşa devine protejata unui nobil care deţinea şi proprietăţi în industria textilă. Cu sprijinul lui, la 25 ani începe să creeze, cu talent şi pasiune, pălării de damă care ajung rapid în atenţia clientelor bogate şi dornice de noutăţi. Era începutul secolului XX, iar modelele simple, rafinate și elegante propuse de Coco Chanel sunt considerate de-a dreptul revoluţionare într-o perioadă când pălăriile erau un accesoriu indispensabil şi excelau prin forma amplă, excesiv încărcată cu flori, pene, panglici, adevărate reprezentări zoomorfe.

Mereu obsedată de dorinţa de a sta pe propriile picioare, reuşeşte să-şi transforme pasiunea într-o mică afacere care includea şi activitatea de croitorie, dar Primul Război Mondial îi blochează avântul.

Cu o imaginaţie febrilă şi pragmatică, Coco Chanel intuieşte, în scurt timp, faptul că materialele de lux vor fi prohibite. Revelaţia o face să se reorienteze cu mult curaj spre crearea unor modele de vestimentaţie feminină din materiale de tip jersey mult mai permisive ca preţ. Acest material ciudat, uşor şi flexibil, venea din Anglia şi era materia primă pentru lenjeria de corp masculină. Mai exact, pentru cea a soldaţilor din tranşeele Primului Război Mondial.

Aspectul cu adevărat revoluţionar şi complet ieşit din tiparele vremii era acela că noile creaţii propuse de Coco Chanel eliminau corsetul şi le permiteau în sfârșit femeilor o mişcare naturală şi foarte multă feminitate şi confort.

Talentul, geniul şi intuiția o ridică pe valul celebrităţii. Viziunea asociată de Chanel cu femeia modernă avea încă mulţi opozanţi. Eliminarea corsetului echivala cu renunţarea la pudoare, dar nimic nu-i stă în cale.

În 1921, îşi completează afacerea cu lansarea unui parfum creat pe bază de esenţe sintetice, respectiv aldehide. Chimistul Ernest Beaux îi prezintă lui Coco Chanel eşantioane de parfum numerotate simplu de la 1 la 5 și de la 20 la 24. Aşa a apărut „Chanel nr. 5”, rămas un clasic al parfumurilor de marcă şi, ani la rând, cel mai bine vândut parfum din lume.

Înainte de izbucnirea celui de-al doilea Război Mondial, în 1939, Coco Chanel era deja celebră. Lansase „mica rochie neagră” în anii `20 (a cărei legendă o leagă de o poveste de dragoste şi de doliul asumat de Chanel după ce a murit iubitul ei) şi o linie de bijuterii de lux, care promovau şiragul lung de perle. În acel moment, 4000 de angajaţi lucrau pentru Casa Chanel, dar războiul o forțează din nou să oprească activitatea de croitorie de lux. Producerea parfumului Chanel nr. 5 continuă însă şi îi aduce venituri considerabile.

Pe toată durata celui de-al doilea Razboi Mondial, Coco Chanel locuieşte la hotelul Ritz din Paris şi îşi păstrează averea în Elveţia. Era bogată, influentă şi avea relaţii în cele mai înalte cercuri.

Povestea de dragoste cu un ofiţer nazist de rang înalt, Hans Gunther von Dincklage, implicat şi în activităţi de contraspionaj, a reprezentat însă gaura neagră a biografiei ei şi a avut un potenţial devastator asupra carierei şi afacerii Coco Chanel.

Dupa încheierea războiului, Coco Chanel a fost reţinută şi anchetată în legatură cu relaţia sa notorie cu ofiţerul nazist, dar a scăpat uşor de acuzaţia de colaboraţionism. Însă francezii nu au uitat, mai cu seamă că o bănuiau – normal – că a avut parte de o protecţie specială în cei mai răi ani ai lor. Există speculaţii că însuşi premierul britanic Winston Churchill ar fi intervenit pentru scoaterea de sub acuzaţiile grave de trădare de ţară.

Toate acestea o fac să trăiască 7 ani în exil, în Elveţia, de unde tot trăgea nădejde că se va așterne mai repede uitarea.

 

În 1953, la 70 ani, Chanel încearcă o revenire în lumea modei. Creaţiile sale pline de rafinament şi eleganţă sunt sancţionate fără milă de presa franceză şi engleză. Scena haute-couture nu ducea lipsă de noi vedete, iar casa Chanel intră în cădere liberă şi ajunge aproape de faliment prin embargoul impus de resentimentele francezilor.

Dar… Sincronicitatea ca fenomen complex al existenţei începe să se manifeste. Peste Ocean, tânăra Jackie Kennedy intra oficial în rolul de Primă Doamnă a Americii. Era  1961. Îşi doreşte să-şi joace rolul într-un mod la fel de original ca şi celebrul său soţ. Jackie optează de la bun început pentru croieli aparent simple, dar pline de rigoare şi rafinament, intens stilizate de creatori europeni. Casa Chanel devine peste noapte preferata Primei Doamne, care e cucerită de eleganţa şi stilul taioarelor Chanel şi de accesoriile aferente.

Poşetele Chanel devin celebre după ce au fost purtate de Jackie Kennedy. Coco Chanel îşi recapătă faima.

Costumul taior purtat de Jackie Kennedy în noiembrie 1963, în momentul asasinării la Dallas a preşedintelui John Kennedy a devenit celebru şi a rămas printre cele mai cunoscute creaţii de modă ale secolului 20. Purta semnatura Coco Chanel.