“Bun venit acasă la cele mai mari rateuri din toate timpurile! Găsiți aici o colecție remarcabilă de peste 100 de produse și servicii cu care unele dintre cele mai faimoase companii de din lume au dat-o-n bară grav de tot.”

Adevărul este că, pentru un text de bun-venit ca ăsta, mai că ți-ar veni să fii, fie și doar pentru o zi, ghid la MOX – Museum of Failure, Sweden.

De fapt, e mai mult decât atât. Sigur, la MOX poți râde mult, dar pleci cu o perspectivă ceva mai întregită asupra inovațiilor și afacerilor revoluționare. Vezi cum, în spatele fiecărui mega-succes precum iPhone, VCR sau Ford Mustang sunt câteva rateuri grave. Unele cu pocnete și scântei.

Colecția, te anunță reprezentanții muzeului, este atent curatoriată de dr. Samuel West, psiholog și cercetător, a cărui misiune declarată e clară: aceea de a-i face pe oameni să înțeleagă și să accepte că eșecul e parte integrantă din construcția succesului.

Muzeul Marilor Eșecuri celebrează, practic, deciziile tembele, absurde sau doar hilare – și toate neapărat costisitoare – pe care le-au luat marile companii într-un moment sau altul al dezvoltării lor. Vreți doar câteva exemple rapide? Parfumul care miroase a piele cu care Harley Davidson a zis că dă lovitura. Și pare-se că nu numele – “Hot Road” – a fost problema. Pur și simplu, esența de piele  tăbăcită și vopsită miroase rău pe om! Sau Coca-Cola BlāK – o variantă cu aromă de cafea – care a rezistat pe piață o “spectaculoasă” perioadă de doi ani.

Alte exponate sunt pur și simplu expresia unui soi de tembelism. Aici ar intra o mască bizară promovată de actrița Linda Evans în 1999. Cică te făcea frumoasă rău de tot dacă o purtai și apăsai pe buton de câteva ori pe lună. Problema e că era cu electroșocuri, iar atare stimulare a fost prea mult pentru piață. Adevărul e că nu-ți prea vine să-ți bagi fața-n priză, oricât de mare ar fi promisiunea frumuseții.

Vorba multă, sărăcia omului (alt fail uman).

Ca să rămânem cu câteva concluzii clare după aceste câteva rânduri, iată principiul de căpătâi de la MOX: pentru a fi expuse în acest muzeu, obiectele trebuie să fi fost o inovație, trebuie să fi eșuat și să fie interesante.

Ah, iar curatorul muzeului, Samuel West, definește eșecul drept „o abatere de la rezultatele așteptate”.

Muzeul are o misiune: aceea de a-i ajuta pe oameni să se confrunte cu neliniștile legate de eșec. West e convins că oamenii pot accepta și eșecul atunci când văd că au trecut pe acolo și companii puternice și de succes, cum ar fi Google, Microsoft și Apple.

“Procesul de învățare este singurul proces care transformă eșecul în succes”, spune West. “Așadar, dacă nu înveți din momentele în care o dai în bară, atunci ai dat-o în bară la modul absolut!” Atât de simplu.