Nu trebuie să “ne scoată” nimeni “din uz”, suntem tentați să facem singuri asta de cum ne gândim la vârste care încep cu cifra 6, de pildă. Sigur, tragem nădejde că noi “n-o să fim așa”, dar asta fiindcă ne imaginăm că, de pe la 60 încolo – dacă nu cumva chiar de pe la 50 – încep un inevitabil declin, o certă fragilitate, o dureroasă neputință. Că, de la pe 50, 60 încolo, pe oameni îi lasă curelele, umorul și bucuria de a face orice.

Sigur, dragă cititorule, e prea probabil să fii printre cei optimiști care nu zugrăvesc vârstele acestea în gri, resemnare și dureri de cârcă, dar cred că știi că ești printre cei puțini. Nu înseamnă că nu ai dreptate. Dimpotrivă! Acest articol este întru convingerea celorlalți, care privesc trecerea timpului cu spaimă.

Iar cele mai bune argumente sunt poveștile unor oameni aievea. Unii care contrazic imaginea ființei umane 60+ care merge pâș, pâș de teamă să nu alunece și pentru care cel mai mare act de curaj cotidian ar fi o cana de ciocolată fierbinte băută cu geamul deschis când ninge cu fulgi cât monda a mai mare.

Lena Salmi biciclea mult. Îi plăcea să facă asta. Avea o bicicletă “tunată” cu care dădea ture cu voioșie. Într-o zi, când Lena avea deja 61 de ani, cineva i-a furat bicicleta. “OK”, și-a zis Lena. “Ce-i de făcut acum?”, iar răspunsul a înlocuit bicla cu un skateboard.

“Când te apuci de chestia asta la 61 de ani, îți dai seama că nimic nu te mai grăbește, că ai toată viața înainte.”

Asta înseamnă că și-a dat timp să învețe și să se bucure de fiecare schemă nouă care îi reușea. Acum, la 64 de ani, face ollies și probabil că și railstands ori kickflips. Practic, își scoate pe rampă tinerețea de pe dinăuntru.

Mai mult, e și “profă de skate”. Iar când a auzit că vor să facă un skate park în Uganda, s-a implicat cu totul în proiect (acum, a ajuns deja la al doilea). Iar când se întâlnește cu puștii prin skateparcuri, se și împrietenește cu ei. Normal! Face scheme ca și ei, are un skateboard cool și mai și poartă exact încălțările după care sunt ei înnebuniți.

“Nici nu pot trăi dacă mă gândesc că mi-e teamă că îmbătrânesc!”

Să recapitulăm: la 64 de ani, Lena Salmi se integrează perfect în orice skateparc din lume, face cursuri pentru începători, umblă prin lume și ajută la construirea de parcuri pentru sportul pe care l-a descoperit la 61 de ani.

“Vârsta subiectivă” – varianta ei optimistă în care te simți mai tânăr decât se contrazice cu tine data nașterii – este o realitate psihologică a zilelor noastre. Dar e încă foarte timidă cantitativ.

Mesajele despre îmbătrânire sunt încă dominant negative și vin spre noi încă din copilărie cu toate “mijloacele de locomoție” imaginate vreodată de om: tradiții, filme, social media, cărți și reclame. “Stereotipurile despre bătrâni și îmbătrânire străpung mintea unui copil încă de la 3, 4 ani”, spune un profesor de psihologie de la Yale. Iar atunci când crești cu convingerea că la bătrânețe o să fie rău, greu, urât de tot, crește și probabilitatea să confirmi tiparul pe măsură ce trec anii.

Noroc cu oameni ca Lena, care fac trickuri cu stereotipiile!