Sigur, e posibil să judecați (mai degrabă pripit) decizia de a alege o poză cu George Clooney ca să vorbim despre “șarm”, “farmec” etc. Să spuneți că e clișeu. Chiar este clișeu, dar e foarte intenționat.

Mai întâi, nu prea e loc de negocieri când vine vorba de Clooney: este considerat, statistic, genul “prince charming”. E definiția chipeșului după atât de multe standarde estetice și culturale încât te și enervează.

Apoi, apropo de faza asta cu judecatul, aici e premisa zero: oricum asta facem toți și tot asta ni se întâmplă tuturor. Din clipa în care intrăm într-o încăpere, suntem măsurați, evaluați, notați, catalogați, deci judecați. Unii au noroc genetic, alții au o atitudine naturală sau instinctivă care îi ajută să treacă victorioși prin aceste prime secunde de judecată a apariției. Din fericire, și pentru restul există o șansă de a îmbunătăți situația.

Mai întâi, despre ei. Despre “șarmanții” nativi care intră într-o încăpere plină că străini și, în maximum o oră, pleacă de-acolo cu 10 prieteni noi. Când ies pe ușă, în urma lor persistă – tot vreo oră – o aroma de admirație amestecată cu invide. Cum naiba fac? Ce fac? Cu ce sunt înzestrați de sunt plăcubili (dacă nu chiar iubibili) pe loc? Culmea e că nu e tocmai vreun dat, vreun dar de la ursitoare, drept urmare ori te naști cu acest efect asupra oamenilor, ori nu.

Este mai degrabă o știință decât o artă. Factorii care determină succesul printre semeni, impresia pe care le-o facem pot fi stabiliți încă de dinainte de a cunoaște oameni noi.

Sunt, desigur, studii care arată că oamenii pe care abia în cunoaștem ne dau note de toate felurile bazându-se exclusiv pe felul în care arătăm. Un profesor de psihologie la Princeton ne spune și la ce “materii” ne pot puncta astfel:  decid dintr-o fracțiune de privire (mai exact, în mai puțin de o zecime de secundă) cât de competenți suntem, cât de “de încredere”. Și asta doar privindu-ne chipul!

“În vreme ce unele lucruri – să zicem, cât de mult impunem“ – sunt îndeobște legate de trăsături, de structura feței, chestiunile umane mai subtile, dar în același timp mai importante cum ar fi nivelul de încredere sunt dependente de expresii și microexpresii.”

Să fim judecați astfel pare incredibil de superficial, dar nimeni nu face asta conștient. În schimb, o facem toți fără să ne dăm seama. Și poate avea implicații serioase, de la cele amoroase până la alegerea politicianului pe care îl votăm. Există un studiu care arată că expresiile  feței pot fi folosite pentru pentru a face predicții surprinzător de corecte cu privire la câștigătorii unor alegeri.

Ce-i de făcut? Cum putem crește nivelul nostru de atractivitate? Că doar am spus că e, în mare măsură, o știință. Sunt câteva metode, la unele probabil că v-ați gândit și singuri, pe altele le-ați intuit, dar nu strică să le punem aici pe cât mai multe laolaltă.

  • Zâmbește

Sigur, nu poți să își controlezi structura osoasă a feței și nici formele, dimensiunile ori simetria trăsăturilor, dar poți să lucrezi cu ușurință  la expresii. Și să zâmbești! Este statistic stabilit că zâmbetul inspiră, aproape că miraculos, un nivel fantastic de încredere. Oamenii care zâmbesc sunt percepuți, în acea zecime de secundă a primei întâlniri, drept mai de încredere, mai calzi, mai sociabili. Iar aceste lucruri sunt temelii strașnice.

  • Controlează-ți șarmul

Șarmul e o treabă destul de simplă, primară: măsoară cât de plăcut îți pare să fie să intracționezi cu cineva. Poate că pare o prostie să te străduiești să fii fermecător, dar ajută inclusiv în afaceri. Antreprenorii cu aptitudini sociale au șanse mai mari să obțină succesul. Și angajații cu astfel de calități se descurcă mai bine la muncă, în carieră.

  • Ai grijă la… sprâncene

Ok, de acord, sună deja cumva ciudat, dar chiar contează ușoară ridicare din sprâncene. Mai mult decât atât, poate fi decisivă. Creierele noastre sunt în alertă, într-o neîncetată căutare de semnale prietenoase sau amenințătoare. O încruntare… e clar ce e, în timp ce o ușoară ridicare de sprânceană dublată de un zâmbet e aur curat.

Sigur, e complet razna să dai buzna în încăperi dănțuind din sprâncene și căutând op’șpe variante de zâmbet fermecător. Sunt expresii fine pe care, oricum, le folosim natural în interacțiunile cu oamenii apropiați. Ideea e să știm ce contează, să ni le înțelegem și să le folosim eficient și când dăm nas cu necunoscuți.

E o variantă a regulii de aur a prieteniei: prietenii se fac unii pe ceilalți să se simtă bine cu ei înșiși.

Smile! Life’s good și șarmul e în tine!