Picta dintotdeauna. Picta cu bucurie, dar nu și cu cine știe ce succes. Era o pictoriță care se luptă să supraviețuiască așa cum o fac mii de alți pictori prin atelierele lor cu șevalete, pensule, vopseluri și dorința de a zugrăvi povești și lumi în care oamenii să intre cu mirare, admirație și bugete încurajatoare.

Dar, spre deosebire de alți artiști, Alison a început la un moment dat să se lupte și cu niște cumplite dureri de cap. Cu cât era durerea mai intensă, cu-atât deveneau lucrările ei mai expresive.

Era iarna lui 2006 când a ajuns de urgență la spital. Investigații, analize, verdict: suferise o hemoragie cerebrală. Medicii au descoperit o tumoare pe lobul temporal stâng, în zona responsabilă de văz, memorie și limbaj. O “adunătură” amenințătoare de de vase de sânge care începuseră să cedeze și care provocau simptome severe.

După externare, Alison n-a mai putut picta luni de zile. Cu tot tratamentul prescris,  se simțea rău în toate felurile: fizic, psihic, emoțional.

Într-o zi, a vrut și a putut să picteze iar. A pus pânza în față, culorile alături, a luat pensula în mână, a început și a înlemnit. Era tot ea, dar pictorița din ea devenise altcineva. Alt stil, altă expresivitate, altă forță. Și nu doar expresivitatea era mai puternică, ci și tehnica i se schimbase.

Trăia un formidabil paradox: picta atât de bine și se simțea atât de rău dintr-unul și același motiv: o tumoare cerebrală.

În vreme ce medicii o avertizau că evoluția tumorii i-ar putea pune chiar și viața în pericol, prețurile tablourilor ei creșteau de 20 de ori. Înainte de hemoragie, vindea un tablou cu 500 de dolari. După, ajungea la 10.000.

La un moment dat, au avertizat-o: dat fiind locul în care e plasată, malformația ar trebui scoasă. Cu cât devine mai mare, cu-atât cresc riscurile. Pentru început, cel de pierdere a memoriei. Dar avea de ales: ori acest risc, ori pierderea exploziei de talent.

“A trebuit să mă gândesc mult la ce mi-au spus medicii”, povestește Alison Silva. Sigur, există riscuri medicale, dar starea ei îi oferă ceva de care nu se poate despărți: “Tot ceea ce fac s-a schimbat radical. Și, când pictez, nu mă mai tem. Nu mă mai tem de nimic.”

A ales, până la urmă, să picteze, păstrând tumoarea drept maestru, în ciuda migrenelor, insomniilor, halucinațiilor intense și a momentelor în care ceea ce vede se distorsionează. În ciuda sau poate tocmai datorită lor…

De altfel, legătura dintre creativitate și traume cerebrale a mai fost documentată medical. Și nu numai. Există povești despre astfel de probleme pe care le-ar fi avut și alți remarcabili artiști. Lewis Carroll, Charles Dickens și Van Gogh sunt doar trei exemple.