“Săteam pe WC când am simțit că îmi bubuie ceva în cap, undeva pe partea stângă. Nu mai știu decât că m-am prăbușit și că singurul gând care m-a ținut conștient a fost acela că nu vreau să fiu găsit cu chiloții în vine. Apoi și cealaltă parte a capului a făcut “Bum!”. M-am trezit la spital, m-am uitat pe fereastră și am văzut cum în copac înmugureau numere: 3, 6, 9… Apoi am început să vorbesc în versuri.”

Fost pușcăriaș, Tommy McHugh era un muncitor în construcții din Liverpool în dimineața în care un atac cerebral l-a doborât în baie. 10 zile mai târziu, s-a trezit unul din cei câțiva oameni din lume pe care neurologii încă se străduiesc să îi deslușească: s-a trezit genial!

La mijlocul vieții, avea o cu totul altă minte decât cea cu care trăise mai bine de 50 de ani. “Creierul meu a devenit de neoprit. Nu pot să îl opresc în niciun fel. Nu doarme, nu se odihnește. Îmi vin idei neîncetat, tot timpul simt că pot crea ceva. Mintea mea e plină de cuvinte care rimează și de imagini.”

Tommy nu înțelegea nici cine a fost, nici cine devenise. Creierul nu îi mai spunea, de pildă, că trebuie să mănânce. Îi deschidea însă mii de sertare pline de cuvinte care rimează.

Complet derutată și într-o ultimă încercare de a înțelege ce se întâmplă cu el, fosta lui soție i-a dat un creion și hârtie și l-a rugat să scrie… ce vrea să spună. Iar el a început să scrie poezie despre ceea ce i se întâmplă. Apoi a început să deseneze, iar mai apoi, să picteze. “Am petrecut 10 ore pictând un perete și mi s-a părut că au fost 10 secunde”, avea să povestească.

Pentru că nu se putea opri din pictat, mare parte din primele lui lucrări s-au pierdut. Le-a acoperit cu altele, pentru că portofelul și creativitatea îi erau puternic desincronizate și nu avea bani pentru pânze noi, așa că picta tablou peste tablou. “Iar eu nu intrasem vreodată într-o galerie de artă decât ca să fur ceva!”

Dacă simțul identității ne este prins memorie, atunci Tommy rămăsese fără nimic. Existența de până la hemoragia cerebrală dispăruse. Pentru fostul muncitor în construcții, pictura, sculptura, poezia și filosofia erau acum unelte și materiale numai bune să își clădească, aproape de la zero, o nouă existență. O nouă identitate.

Își descria creativitatea ca pe o explozie e vulcanului Edna, cu bule de inteligență și idei care îi dau târcoale pe care el încearcă să le prindă înainte să dispară.

Schimbarea era profundă și se manifesta în toate aspectele existenței. Temperamentul și comportamentul de dinainte de accidentul cerebral dispăruseră. Până să fi simțit că “îi explodează capul” pe WC, fusese un tip violent, pe perioade lungi de dependență de heroină. Acum era zen!

Experții numesc ceea ce i s-a întâmplat lui Tommy “sudden artistic output following brain-injury” – “o înclinație artistică inexplicabilă datorată unor leziuni cerebrale.”

Dornic să înțeleagă în profunzime transformarea, Tommy le-a scris mai multor neurologi. A început o colaborare strânsă cu Alice Flaherty de la Harvard Medical School și cu Mark Lythgoe de la University College London, iar concluzia lor, simplificat și cumva simplist spusă, sună așa: masiva hemoragie cerebrală a provocat o uriașă dezinhibare cognitivă și verbală.

Mai mult, oamenii de știință cred e foarte posibil ca în fiecare ființă umană să existe un astfel geniu latent. Problema e cum îl trezești… altfel decât prin accident cerebral.